Amundi UniCredit Premium Portfolio

Soluții exclusiviste pentru investițiile dumneavoastră

Amundi, în cooperare cu UniCredit Bank, a dezvoltat o soluție de investiții completă, compusă din 3 portofolii, constituite din cele mai reprezentative și de calitate fonduri de investiții din categoria lor, în funcție de performanța istorică pe termen lung și de sustenabilitatea acestora, administrate de manageri de investiţii de top din lume.

Trei strategii investiționale, adaptate obiectivului și profilului dvs. de risc conservator, echilibrat și dinamic vă vor oferi acces la cele mai inovatoare fonduri oferite de companii de investiții prestigioase. 

Strategiile Amundi UniCredit Premium Portofolio sunt caracterizate printr-un grad crescut de flexibilitate. Capacitatea de a investi pe o piață globală, fără constrângeri, contribuie la creșterea potențială a profitului. Portofoliile beneficiază de un proces disciplinat de planificare și monitorizare a riscurilor.

Credem că informațiile, experiența și disciplina investițională sunt răspunsurile cheie la situația pieței aflată în continuă schimbare. 

Procesul investițional

Beneficiem de parteneriatul puternic dintre Amundi, cel mai mare administrator de active din Europa* și UniCredit Bank. Cooperarea, dialogul și accesul la un set mai larg de opinii îmbogățesc rezultatele potențiale.

 

Oricât de strălucitoare îți este mintea sau strategia, dacă joci singur un joc, vei pierde întotdeauna în fața unei echipe.

Reid Hoffman, co-fondator LinkedIn

 

*in funcție de activele administrare in valoare de 1.811 miliarde € la 30 septembrie 2021

Caracteristicile principale

Gamă largă de selecție, fonduri de top

Pentru a capta potențialul maxim din condițiile actuale de piață, strategiile Amundi UniCredit Premium Portofolio investesc în fondurile cu cea mai buna perspectivă de evoluție ale celor mai relevanți administratori de active, în funcție de performanța istorică pe termen lung și de sustenabilitatea acestora.

Adâncimea universului investițional favorizează diversificarea și pune la dispoziție un număr vast de strategii specifice pentru construirea de portofolii sofisticate, care se adaptează și exploatează orice mediu de piață. Expunerea maximă a activelor este de 20% pe administrator.

Flexibilitate

Strategiile Amundi UniCredit Premium Portofolio sunt gestionate în mod activ pentru a se adapta dinamic condițiilor în continuă schimbare ale pieței.

Flexibilitatea ne permite nu numai să creăm portofolii de investiții personalizate, alegând cele mai bune strategii în funcție de condițiile pieței, dar și să fim pregătiți să depășim posibilele obstacole.

Monitorizarea riscurilor

Primul pas în crearea portofoliilor este analiza fundamentala și cantitativă a fiecărui fond precum și a corelațiilor  dintre ele. În al doilea rând, este analiza specifica a fiecărui administrator de active. Urmând aceste elemente de bază, putem crea soluții de investiții eficiente și complexe. Monitorizarea continuă și strictă a riscurilor ne permite să reducem scăderile pe termen scurt.

Strategiile

Amundi UniCredit Premium Portfolio - Prudential

Acoperă o gama largă de fonduri de obligațiuni fără limite de țară sau de sector și câteva fonduri de acțiuni de calitate pentru a maximiza randamentul potențial. Expunerea maximă pe active riscante este de 30%.

Află mai multe

Amundi UniCredit Premium Portfolio - Multi-Asset

Investește în principal în fonduri de tip multi - active de top, împreună cu fonduri de acțiuni și obligațiuni specializate, de buna calitate, pentru a optimiza nivelul de risc-randament. Expunerea pe active riscante este cuprinsă între 30% și 70%.

Află mai multe

Amundi UniCredit Premium Portfolio -Dynamic

Investește în principal în fonduri de acțiuni de buna calitate, profitând la maxim de potențialului pieței de acțiuni. Expunerea pe active riscante este cuprinsă între 60% și 90%.

Află mai multe

Arhitectură deschisă

Numărul fondurilor deschise de investiții la nivel mondial era de peste 110.000 în 2019. Obiectivul nostru este să alegem cele mai bune fonduri din categoriile specifice și să construim din ele un ansamblu funcțional care generează randamente peste medie, în condiții de risc controlat.

Strategiile Amundi UniCredit Premium Portofolio sunt disponibile exclusiv clienților UniCredit Bank, prin departamentele Private Banking și Premium.
Pentru mai multe informații, vă rugăm să vă adresați consilierului dumneavoastră privat din UniCredit Bank.